Va rog sa nu va speriati de o postare atat de lunga. Presimt ca o sa ma suportati pana la final si va multumesc pentru asta.
Am terminat liceul acum 15 ani. La vremea respectiva, viata mea nici nu incepuse cu adevarat, cunosteam doar greutatile din familia mea, prea putin a celorlalti, si chiar daca empatizam cu anumite situatii, nu ma afectau pe termen lung sau mai bine zis, nu ma impresionau in asa masura incat sa-mi dea peste cap intreaga existenta, pentru ca aveam acea doza marita de optimism si speranta, pe care este normal sa o aiba tinerii la acea varsta. Mai tarziu am invatat ca oamenii simpli pot muta muntii.
Am fost o clasa de fete care mai de care mai ghiduse. Nu va voi plictisi cu povesti de liceu, va voi spune doar ca daca cineva din clasa noastra merita sa fie fericita si sa aiba o viata linistita, aceea era fondatoarea Asociatiei Topolino, Simona. Si totusi nu a fost chiar asa...viata nu a menajat-o, nu a fost o poveste doar cu zane, cu toate ca ea e o zana. Este o zana pentru copilul ei si o zana pentru multi copii care nu au avut norocul sa aiba o familie si care traiesc in centre de plasament,o zana pentru copiii care provin din familii nevoiase, o zana pentru copiii din sectia de neonatologie-terapie intensiva si o zana pentru alti copii internati prin spitalele de copii si care au cateodata nevoie doar de o mangaiere pentru a adormi, sau de o vorba buna.
