luni, 15 octombrie 2012

Dependenta de iubire

De cand ne nastem pana plecam din aceasta lume, suntem dependenti de iubire...de iubirea cuiva, oricum. Si mai mereu de a altcuiva.
Dupa ce ne nastem si chiar dinainte, ne iubesc parintii, pentru ca asa e normal, natural, pentru ca ei ne-au facut. Suntem dependenti de iubirea mamei, ca doar ea ne hraneste la san, ea ne schimba scutecul si are grija sa ne fie mereu bine. Pe tata il iubim pentu ca ne ocroteste si are grija sa nu ne lipseasca prea multe, plus ca atunci cand mama e prea obosita sau are alta treaba, el ne ingrijeste, se joaca cu noi si ne face toate poftele. Cand crestem mari, ne iubesc, dar cu imaginea copilariei. Cu deosebirea ca nu mai e nevoie sa ne stearga mereu la fund.

Mai tarziu ne iubim prietenii si ei pe noi...cateodata. Depinde de multe lucruri. Oricum ei ne accepta asa cum suntem mai mult decat societatea, mai presus de prejudecati sau gandiri invechite. Cu ei putem fi noi. Prietenii ne iubesc pentru ca ne acceptam reciproc calitatile dar mai ales defectele. Pentru prieteni suntem capabili sa facem cele mai mari compromisuri, pentru ca nu-i asa? toti suntem diferiti, depinde de cata toleranta dam dovada. Si cu prietenii avem din plin. Chiar daca suntem cuprinsi de orgolii sau avem impresia ca detinem adevarul suprem sau dreptatea, cu totii trecem peste aceste lucruri pentru prietenii nostri. Suntem dependenti de ei oricum ar fi, pentru ca in viata asta nu putem trai fara prieteni.

Mai tarziu ne iubim sotul/sotia, si el/ea pe noi. Ca doar traim in aceeasi casa, facem copii, ii crestem, trecem prin aceleasi bucurii sau greutati, suntem impreuna. Si suntem norocosi atunci cand sentimentul e reciproc, chiar daca nu ne dam seama in fiecare moment de asta. Oricum, vietuim in aceeasi casa si traim cam aceeasi viata, suntem legati cum se spune si de asta ne iubim.

Dar mai suntem dependenti de o iubire, iubirea de sine. Pana la urma, pe acest pamant, pe aceasta lume, noi ne iubim cel mai mult. Sa nu ne amagim ca exista cineva, acolo, care ne iubeste mai mult decat ne iubim noi insine. Asta e pentru naivi. Pentru ca oricata iubire am primi sau am da, depinde de noi sa ne acceptam, sa ne indrumam, sa luam decizii, sa traim frumos, sa nu ne pierdem pe drum, sa ne revenim, sa o luam de la capat. In momentele critice, nu mai conteaza cat suntem de iubiti, conteaza cat de mult ne iubim noi, cat de mult ne dorim pe noi si in ce fel ne dorim. Doar daca ne iubim (nu in modul narcisist), putem sa luam decizii intelepte, putem trai frumos si putem deveni mai oameni. Si de Oameni ducem lipsa.

Traiti, bucurati-va, iubiti-va, iubiti si lasati-va iubiti!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu