miercuri, 9 mai 2012

Trecem vreodata peste pierderea unei sarcini?

                      
                              Ne-am dorit intotdeauna 2 copii. Eu pentru ca mai am o sora, Stefan pentru ca e singur la parinti. Si avem 2 copii sanatosi si frumosi. Dar am avut 3 sarcini.
                            Cand am aflat ca sunt insarcinata prima data, cu Ana, am plans, am fost uimiti, fericiti si putin bulversati. Stateam pe canapea si ne uitam unul la altul si nu ne venea sa credem, era exact ce ne-am dorit. Cand am aflat ca sunt insarcinata cu Rares, am fost speriati, am simtit o frica pe care putini o pot intelege. Ne-am bucurat, dar am intrat si in panica. De ce asa o diferenta? Pentru ca pierdusem o sarcina in urma cu nici o luna jumatate. Din nou nu ne venea sa credem, dar din alte motive.

                            Cand Ana avea 11 luni jumate, am ramas insarcinata pentru a 2-a oara. Am fost incantati, era exact ce ne doream, un frate sau o sora pentru fetita noastra. Diferenta ar fi fost de 1 an si 7 luni, deja stiam ca trebuia sa se nasca in aprilie, eram bucurosi. Era perfect, burtica crestea, eram o rasfatata. Totul pana la sfarsitul lui septembrie, cand am aflat la ecografie ca puiul nostru atat de dorit se oprise din evolutie in urma cu 3 saptamani. Nu credeam ce auzeam, Stefan spera ca nu e vorba despre noi, dar n-am avut noroc. Deja doctorul m-a programat la un chiuretaj de urgenta ziua urmatoare. Cum era posibil? Burtica imi crestea vizibil, eram sanatoasa, mai aveam un copil sanatos acasa, nu facusem nimic gresit. Doctorul ne-a spus ca este exact ca atunci cand plantezi flori: le uzi, le ingrijesti, dar se intampla ca exact cea pe care o ingrijesti cel mai mult, sa nu se prinda. Nu e vina nimanui. Am plecat cu gandul la urmatoarea zi, eram parca din alta lume. Te gandesti in momentele respective la ce ai facut gresit, te invinovatesti, cauti raspunsuri si te gandesti cu groaza cum sa anunti restul familiei.
                         Urmatoarea zi m-am internat, am mers in sala de operatii, mi s-a facut anestezie generala . Ultimul lucru pe care mi-l amintesc a fost ca imi curgeau lacrimile si doctorul m-a intrebat ce s-a intamplat. I-am raspuns ca ne doream si acest copil. Cand m-am trezit, deja ma duceau in salon, Stefan era vizibil afectat dar incerca sa fie tare, m-am imbracat si am plecat. Dar inainte de a pleca, domnul doctor ne-a spus ca pana la sfarsitul anului, voi fi din nou insarcinata. Restul zilei, de cand am ajuns acasa, mi s-a sters din memorie. Am stat pe canapea si m-am uitat la televizor, incercand sa-mi distrag atentia cu orice altceva. Urmatoarele zile au fost putin mai grele, ne obisnuiam cu ideea, a fost greu, ne certam din orice lucru marunt, pentru ca nu stiam cum sa reactionam la aceasta durere, aveam impresia ca doar eu sufar, Stefan la fel, eram pusi intr-o situatie pe care nu o prevazusem in nici un fel. Intr-un final, am vorbit, am plans, si am hotarat ca imediat ce vom avea voie, ne punem iar pe treaba.
                        Va sfatuiesc, daca veti trece vreodata prin aceasta experienta, sa nu va inchideti in voi, vorbiti cu partenerul, sa stiti ca si el sufera, chiar daca o arata mai putin, pierderea este egala de ambele parti. Si apoi, nimic nu e intamplator. Dupa un lucru rau, urmeaza unul bun...e legea compensatiei.
                       Dupa 3 saptamani, am fost la control si totul era perfect, am primit unda verde si ne-am pus pe treaba. In acea zi, am ramas insarcinata cu Rares. Deci dupa aproximativ 6 saptamani de la chiuretaj, am aflat ca eram din nou insarcinata. Bucuria a fost totusi umbrita de frica, frica pentru acest nou copilas, frica de o alta sarcina pierduta.
                        Ma uit acum la copiii mei si ma gandesc ca nu exista iubire mai mare, sau fericire care sa te implineasca mai mult. Cu toate astea, nu de putine ori ma gandesc la acel copil pierdut, la cum ar fi fost, ce ar fi fost, cu cine ar fi semanat, cata bucurie ne-ar fi adus? Se zice ca trece cu timpul, ca durerea dispare. Din pacate, va zic ca nu e asa, nu trece. Dar invatam sa traim cu toata aceasta durere si cu toate intrebarile. Important e sa avem langa noi persoana care sa ne ajute, sa ne inteleaga si sa fie acolo. Si sa cerem ajutor, daca simtim nevoia.
                       Nimic pe lume nu e intamplator, absolut tot ce ni se intampla are o insemnatate.


3 comentarii:

  1. Este foarte trist cand pierzi pe cineva atat de important in viata ta. Ca e nascut, sau nu, durerea e aceeasi. E acolo si te va urma o viata intreaga.
    Nu sunt cuvinte inventate care sa exprime fix compasiunea intr-o situatie de genul acesta.
    Copilasul este acolo, in sufletele voastre.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca ce era mai important, nu am spus direct, dar se intelege...e trist, te zguduie aceasta intamplare, dar exista intotdeauna viitorul, speranta si optimismul. Ce se intampla daca ne inchideam in noi si nu mai vroiam sa incercam? nu se mai nastea Rares...ideea e ca viata nu e mereu roz, dar exista ziua de maine.

      Ștergere
  2. Asa este.
    Viata are calea ei, cu bune si rele.

    RăspundețiȘtergere